Iubitorii de teatru băimăreni și nu numai vor fi fericiți să afle că stagiunea începe de joi, 7 septembrie, ora 19:00 în Sala Studio a Teatrului Municipal Baia Mare cu o piesă foarte îndrăgită și foarte plăcută de publicul larg. Este vorba despre piesa „Floare de cactus”, o comedie de Pierre Barillet și Jean-Pierre Gredy, în regia lui Daniel Vulcu.
Beneficiind de două ecranizări celebre cu încasări record, un premiu Oscar și cinci premii Globul de Aur, piesa “Floare de cactus” nu are vârstă, tratând dragostea și multiplele ei fațete cu multă dezinvoltură. Și foarte mult umor.
În distribuție veți regăsi următorii actori locali și îndrăgiți: Dragoș Călin, Sanda Savolszky, Denisa Blag, Alex Macavei, Dorin Griguța, Wanda Farkaș, Ioan Costin și Larisa Miskolczi.
Dacă nu se potrivește cu programul vostru, piesa se va juca din nou vineri, 15 septembrie, tot de la ora 19:00 și tot în Sala Studio a Teatrului Municipal Baia Mare.