Aleargă pentru a trăi. Trăiește pentru a alerga

Aleargă pentru a trăi. Trăiește pentru a alerga

Sunt tot mai mulți adepți ai unei vieți mai sănătoase, ceea ce înseamnă și mișcare făcută în mod constant, iar cel mai simplu și ieftin tip de mișcare este alergarea. Și tot mai mulți adoptă și acest tip de mișcare sau doar acest tip de mișcare, în funcție de timpul pe care îl au la dispoziție și de gradul de împrietenire cu aceasta. 

Și pentru că sunt tot mai mulți cei care aleg să alerge pentru a se menține în formă și pentru a ajunge la o condiție fizică mai bună, odată ce alergarea a intrat în rutina zilnică, aceasta funcționează și ca un fel de antrenament. Iar ca să vezi cât de departe ai ajuns, poți participa la maratoane organizate la nivel local, cum este Baia Mare Half Maraton, care este programat pentru duminică, 17 septembrie, de la ora 8:00, și care este la a treia ediție. 

De această dată, organizatorii s-au gândit să pregătească probe pentru toate categoriile de vârstă și să încerce să atragă participanți din toate zonele țării. În același timp, organizatorii se gândesc și la aerul respirat de cei care aleargă și nu numai și au decis ca pentru fiecare kilometru alergat de participanți, să planteze câte un copac. 

Așadar, indiferent dacă aveți sau nu experiență în alergare, dacă vreți să susțineți oricare dintre cauzele organizatorilor, haideți duminică la Baia Mare Half Maraton!
Postarea urmatoare Postarea anterioara

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!