Lansare de carte Psalmii Ororii

Lansare de carte Psalmii Ororii

Începem prin a vă avertiza că ceea ce urmează nu se adresează persoanelor sensibile. Și asta nu pentru că urmează să vă dăm vești proaste, ci pentru că se abordează un subiect foarte sensibil, despre care foarte mulți evită să vorbească. Iar asta doar pentru că este prea dureros să ne gândim la sfârșitul lumii așa cum este prezentat credincioșilor creștini prin Psalmii regăsiți în Biblie, cartea de căpătâi a creștinismului. 

Multiplul medaliat internaţional la fizică și astrofizică, Traian Rareș Tuș, prezintă o abordare informată și adesea surprinzătoare a uneia dintre cele mai mari preocupări din istorie: cum se va sfârși lumea? Având în vedere isteria indusă de evenimentele recente, această carte urmărește clarificarea dilemei apocalipsei, oferind cititorilor o imagine de ansamblu asupra diferitelor scenarii prin care ar putea veni sfârșitul. Astfel, apocalipsele moderne au fost aranjate, în funcție de probabilitatea de a se materializa și prezentate cât mai precis și pe înțelesul tuturor în cartea sa, „Psalmii ororii și cum lumea s-ar putea sfârși mâine”, care va avea lansarea vineri, 15 septembrie, la ora 13:00, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene Petre Dulfu din Baia Mare. 

Este un subiect cel puțin interesant, așadar ar trebui să fim măcar informați în legătură cu variantele pe care le avem. 

Postarea urmatoare

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!