Descoperă creația tinerilor
13 Septembrie 2023
|
Artă și Cultură,
Educație,
Evenimente Maramures
|
Adrian Dan
De multe ori auzim adulții spunând: „Oare ce se va alege de tânăra generație?”, „Oare ce vor face ei, care par neinteresați de nimic în jurul lor sau despre viitorul lor?”. Oare chiar așa să fie? Dacă privim în ansamblu, s-ar putea să ajungem la o astfel de concluzie, dar dacă ne dăm suficient interesul și începem să cercetăm fiecare caz în parte, vom descoperi la ei mai multe interese decât s-ar putea crede.
De exemplu, este un grup de tineri care s-au decis să colaboreze în realizarea unei piese de teatru suficient de bună încât să fie pusă în scenă tocmai la Teatrul Municipal Baia Mare. Premiera a avut loc pe 23 aprilie 2023, așadar în stagiunea 2022-2023. Însă piesa este repusă în scenă și în stagiunea 2023-2024, pe 13 septembrie, de la ora 19:00 în sala Studio a Teatrului Municipal Baia Mare. Ceea ce denotă faptul că piesa a fost primită bine și are potențial.
Piesa se numește „Ore Închise” și aduce în prim plan viața a 8 liceeni care au ajuns împreună în detenție și sunt puse în lumină trăirile acestora în legătură cu lumea în care trăiesc, cu ceea ce îi așteaptă în viitor și cu efectele trecerii lor prin această lume. În distribuție se regăsesc tinerii artiști din trupa de teatru de liceeni TheSnoop: Anna Deak, Briana Mateșan, Oana Băban, Iulia Costinaș, Jessica Zainea, Sergiu Perșe, Gabriel Nechifor, Raul Pușcaș, având ca și coordonator pe Dragoș Călin. De altfel, este o coproducție între Teatrul Municipal Baia Mare și Asociația Culturală ARTSPOT.
Sperăm că v-am făcut suficient de curioși încât să vă doriți să îi vedeți.